Actorul Luke Perry a suferit un accident vascular cerebral

Luke Perry a ajuns de urgență la spital după ce a suferit un accident vascular cerebral. Paramedicii au răspuns unui apel la locuinţa lui Perry din Los Angeles, joi dimineaţa, a scris TMZ.
Actorul în vârstă de 52 de ani, a fost transportat la cel mai apropiat spital şi starea sa este în prezent neclară. Reprezentanţii actorului au confirmat pentru Variety că starul din serialul „Beverly Hills, 90210” este în prezent sub observaţia medicilor.

Luke Perry, devenit celebru după serialul „Beverly Hills 90210”

Perry joacă rolul tatălui lui Archie din „Riverdale”, iar înainte a fost Dylan McKay din „Beverly Hills, 90210”. Ironia face ca el să fie  spitalizat la o zi după ce CW a anunţat un reboot al serialului „Beverly Hills, 90210”, cu o parte din distribuţia originală: Jason Priestley, Jennie Garth, Ian Ziering, Gabrielle Carteris, Brian Austin Green şi Tori Spelling. Perry nu a fost anunţat să se întoarcă.

Serialul original a fost creat de Darren Star şi produs de Aaron Spelling. A devenit un fenomen şi a fost difuzat între anii 1990 şi 2000.

Postul CW l-a readus pe micile ecrane pentru cinci sezoane, cu o nouă distribuţie, între anii 2008 şi 2013. Garth, Doherty şi Tori Spelling şi-au făcut apariţia în versiunea respectivă.

„Beverly Hills 90210” a stat la baza unor seriale ca „Melrose Place” şi „Models Inc.”.

Leave a Comment