Aplicaţie care ajută pacienţii să combine corect medicamentele

O aplicaţie web care analizează posibilele reacţii dintre medicamente şi alimente sau între diverse combinaţii de medicamente, utilă atât pacienţilor, cât şi medicilor şi farmaciştilor, a fost dezvoltată de o absolventă a UBB Cluj-Napoca.

Edith Karda a declarat că a lucrat la aplicaţia web câteva luni, din toamna anului trecut, aceasta constituind şi tema lucrării sale de licenţă la absolvirea facultăţii.

Tânâra a pus la punct aplicația pentru persoanele în vârstă

„Am dezvoltat o aplicaţie web, Medinfo, care analizează posibilele reacţii dintre medicamente şi alimente sau între diverse combinaţii de medicamente, care a constituit şi lucrarea mea de licenţă. Aplicaţia se adresează atât medicilor şi farmaciştilor, cât şi pacienţilor care folosesc mai multe combinaţii de medicamente şi oferă accesul la o bază de date internaţională de peste 13.000 de medicamente şi suplimente alimentare. Proiectul este util pacienţilor care pot verifica, astfel, dacă pot lua două sau mai multe medicamente în acelaşi timp, ca nu cumva să aibă efecte adverse, dar îi ajută şi pe medici în prescrierea unor reţete. M-am inspirat de la bunica mea, care are multe medicamente de luat şi m-am gândit că în situaţia ei sunt multe persoane în vârstă, care evită, astfel, o posibilă intoxicaţie cu medicamente. Aplicaţia îi ajută şi pe farmacişti, care, la fel, pot elibera medicamente fără riscuri asupra unor pacienţi. Am început să lucrez la aplicaţie din toamna anului trecut timp de câteva luni”, a spus Edith Karda.

Potrivit acesteia, „Medinfo” oferă utilizatorului şi informaţii privind interacţiunea medicamentelor cu anumite alimente şi efectele care pot apărea.

Leave a Comment