Câinele care trăia sub o piatră funerară nu-şi plângea stăpânul, păzea un „secret”

O vorbă spune „Nu lăsa adevărul să strice o poveste bună”. Aşa se întâmplă şi în cazul unei imagini virale care încă circulă pe reţelele de socializare. Povestea adevărată din spatele ei este emoţionantă, dar nu la fel de puternică ca cea falsă cu care a fpst inițial asociată.

Un câine a fost fotografiat stând într-o groapă săpată sub un mormânt din Belgrad, Serbia. Imediat s-a dus vestea că animalul şi-a făcut adăpost pe mormântul fostului stăpân, pe care îl plânge, iar imaginea s-a viralizat.

Femeia a luat în îngrijire cățeaua și puii

Adevăratul motiv pentru care câinele stătea acolo este, însă, altul şi a fost dezvăluit de o femeie, numită Vesna Mihajloski. Femeia a văzut imaginea şi a decis să facă o vizită la cimitirul în care se afla câinele.

Mihajloski a descoperit atunci adevăratul motiv pentru care animalul a ales adăpostul de sub piatra funerară. Căţeaua avea pui. Din fericire pentru această familie de animale, Vesna Mihajloski a luat-o acasă. Câinii au fost duşi la veterinar şi îngrijiţi.

Leave a Comment