Care e momentul ideal pentru a concepe un copil

Există momente bune pentru a concepe un copil, iar iarna se pare că nu este anotimpul cel mai favorabil pentru a deveni părinți. Sexul în timpul sezonului rece are mai mari şanse să producă indivizi slabi, care nu trebuie să-şi facă griji niciodată în legătură cu greutatea lor corporală, potrivit unui studiu citat de Press Association. Pe de altă parte, copiii concepuţi vara ar putea fi nevoiţi să facă eforturi toată viaţă pentru a rămâne supli.

Oamenii de ştiinţă au legat concepţia în anotimpul rece de o cantitate sporită de grăsime maro, care arde calorii, atât la şoareci, cât şi la oameni. La oamenii adulţi se găsesc numai cantităţi mici de grăsime maro, în special sub limbă, în jurul claviculei şi de-a lungul şirei spinării. Însă oamenii care deţin mai mult din acest ţesut preţios se pot considera norocoşi.
Spre deosebire de grăsimea albă, care favorizează bolile de inimă, cancerul şi diabetul, cea maro este considerată în general a fi benefică. Aceasta arde calorii, generând căldură, şi reduce riscul de supraponderalitate sau de a dezvolta afecţiuni metabolice.

S-au făcut tomografii computerizate prin comparație

Oamenii de ştiinţă elveţieni au realizat tomografii computerizate pentru 8.400 de adulţi, comparându-i pe cei concepuţi într-o perioadă mai rece a anului şi născuţi între iulie şi noiembrie cu cei născuţi între ianuarie şi iunie. Ei au descoperit că primul grup avea grăsime maro mult mai activă decât cel de al doilea.

Studiile anterioare au sugerat că oamenii care trăiesc în regiunile mai reci ale lumii au tendinţa de a avea niveluri mai ridicate de grăsime maro.

„Până acum, presupunerea era că asta are de a face cu temperaturile cu care oamenii se confruntă în timpul vieţii. Însă observaţiile noastre sugerează că temperaturile de dinainte de concepţie ar putea afecta şi ele nivelurile de mai târziu de grăsime maro”, a declarat profesorul Christian Wolfrum, din cadrul Universităţii ETH Zurich.

Totuşi, sunt necesare cercetări suplimentare înainte ca cuplurile să primească consiliere bazată pe acest studiu, susţin oamenii de ştiinţă.

Studiul, public în revista Nature Medicine, a arătat că temperatura afectează schimbările chimice ale ADN-ului din spermă care pot fi moştenite, un proces cunoscut sub denumirea de „programare epigenetică”.

Leave a Comment