Care sunt tendințele în materie de torturi și deserturi

Tendințele vin și pleacă, nu degeaba se schimbă de la un sezon la celălalt, fie că sunt în modă, frumusețe, decorațiuni interioare, arhitectură sau dulciuri. Chiar dacă piața dulciurilor pare a fi un domeniu mai puțin vizibil față de celelalte ramuri ale industriei alimentare, ea este, dimpotrivă, una dintre ramurile cele mai pro-active, aducând inovații în permanență. Este un proces complex, deoarece trebuie avut în vedere și trendul din nutriție, dar și concurență, așa că specialiștii cofetari aduc mereu ceva nou, prăjiturile evoluează, pe de-o parte pentru a-și păstra consumatorii, iar pe de altă parte, pentru a câștiga mereu clienți noi.

Consumatorii sunt mai orientați decât oricând spre produsele naturale, fără aditivi, și, mai mult decât atât, doresc să știe de unde provin ingredientele care intră în componența produsului pe care îl achiziționează. Își doresc mai puțin zahăr, mai puțină grăsime, mai puține calorii, mai puțini carbohidrați, sunt declarații care apar deja de mai mulți ani pe tot mai multe produse. Recent, acestora li se adaugă o nouă generație de declarații: mai puțin procesat, mai pur, mai puțin rafinat, cât mai brut (cu cacao raw, zahăr brun, cereale integrale etc).

Pe lângă produsele orientate spre marea masă a consumatorilor care își supraveghează alimentația, cele de nișă câștigă din ce în ce mai mult teren, deoarece și condițiile respective sunt din ce în ce mai cunoscute: intoleranțe și alergii.

De ce să nu fie și dulciurile sănătoase?

Oamenii moderni sunt mult mai informați și interesați de produse funcționale, cu beneficii pentru organism, să se încadreze în echilibrul nutrițional, ba mai mult, să aibă și efect funcțional. Doar așa plăcerea va fi și mai mare.

„Deserturile pe care le găsiți la mine nu pot fi achiziționate și din alte părți, cu excepția amandinei, savarinei și tartelor. Toate sunt rețete proprii, așa că nu există un trend în acest sens. Noi îl dăm în momentul în care recomandăm un anumit produs. Nu cred că există o modă în materie de deserturi. Aici clienții sunt foarte diferiți. Unii își doresc cu fructe, alții fără. Unii au alergii și intoleranțe. Așadar fiecare produs este unic în felul său”, declară Irina Elena Apostol, owner ArtDessert, pentru cititorii noștri.

Iubitorii de dulce și nu numai pot descoperi o sumedenie de preparate delicioase la ArtDessert, Șos. București – Târgoviște 22 B, Sector 1, București, telefon comenzi – 0730 449 620 și 0213 100 464.

 

 

 

Leave a Comment