Diferenta dintre procedurile invazive si non-invazive in medicina estetica!

Oamenii au multe concepții și idei greșite despre ceea ce înseamnă proceduri invazive si non-invazive. Cand vorbim de proceduri invazive ne referim la procedure chirurgicale, la reconstructie.

În cadrul intervenţiilor minim invazive, operaţiile se efectuează cu sprijinul tehnologiilor de ultimă oră, fără efectuarea unor incizii mari pe corp. Acest tip de intervenții le oferă pacienţilor foarte multe beneficii, spre deosebire de tehnicile tradiţionale chirurgicale.

Mădălina Brindușescu, managerul clinicii Beauty Art Aesthetics ne explică mai în amănunt despre diferența dintre cele două intervenții!

,,Procedurile non-invazive sau minim invazive (cele mai putin invazive) pot avea adesea rezultate mult mai satisfacatoare pentru pacient, mai ales din punct de vedere al efectelor asupra sanatatii acestuia, in comparatie cu chirurgia traditionala. Din fericire, in multe dintre cazurile care se prezinta la estetician, se pot gasi alternative chirurgicale mult mai „usoare” sau chiar pot fi rezolvate cu un tratament cosmetic  non-chirurgical. Procedurile minim invazive sunt efectuate in regim ambulatoriu (pleci dupa interventie) in Sali de interventie complet echipate, sub anestezie locala.”, a declarat Mădălina Brindușescu pentru Celebritatea.ro

Operaţiile minim invazive au devenit tot mai populare în ultimii ani în rândul tuturor categoriilor de vârstă datorită eficienţei lor ridicate, dar şi a riscurilor mici la care sunt supuşi pacienţii. În rândurile următoare vom descoperi care sunt aceste intervenţii cu efecte deosebite asupra aspectului fizic.

,,In ceea ce priveste procesul de imbatranire faciala aflat inca in faza incipienta, un lifting (ridicare) al fetei, al fruntii, al pleoapelor, barbiei sau gatului, estoparea ridurilor, corectia cearcanelor, slimming face pot minimaliza efectele trecerii timpului, oferind aspect mult mai proaspat si tanar expresiei faciale.”- Mădălina Brindușescu

Ridicare a barbiei

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Slimming face

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Corectia cearcanelor

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Estomparea ridurilor

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Clinica Beauty Art Aesthetics are în palmares premii de excelență:

Clinica Beauty Art Aesthetics a fost premiată la Gala ,,Health, Beauty & Lifestyle Awards”. Anterior acestei gale, clinica, prin Mădălina Brindușeșcu, a obținut premii în 2018 la Gala ,,Femei de succes” și  la Gala ,,Performanței și Excelenței”, iar recent a primit premiul pentru cea mai buna clinică de estetică minim invazivă la gala I Success dedicată Oamenilor de Succes si Femeilor de Succes.

Printre persoanele publice care frecventează clinica Beauty Art Aesthetics se numără Prințesa Lia, solistele Elena Ionescu ex-Mandinga, Adina de la Heaven, Misha, Andreea Loulou și Francisca, vedetele tv Maria Simion, Daniela Crudu și sora ei, Ana, Roxana Marcu, Sânziana Buruiană și Beatrice Mamara de la „Bravo, ai stil!”, interpretele de muzică populară Elena Merișoreanu, Bianca Rus și Claudia Ghițulescu, dar și actrița Eugenia Șerban.

 

Pentru detalii, informații și programări:

Clinica Beauty Art Aesthetics

0722 296 007

office@beautyartaesthetics.ro

Leave a Comment