Ele sunt vedetele care sprijină Asociația „Zâmbeşte cu mine”

Sănătatea dentară este importantă, deoarece este asociată cu un echilibru al întregului organism și atunci starea de bine apare și la nivel emoțional. Mai mult, în interacțiunea zilnică dintre oameni, zâmbetul este elementul principal care iese în evidență, oferind încredere și siguranță în propria persoană. Cu toții ne dorim să avem o dantură perfectă și un zâmbet de invidiat. Însă pentru acest lucru, trebuie să acordăm o atenție sporită igienizării dinților.

De cele mai multe ori, vizitele la medicul stomatolog nu se numără printre cele mai plăcute, dar, fie că ne convine sau nu, acestea fac parte din categoria acelor lucruri absolut necesare pentru menținerea unei danturi sănătoase. Iar vedete autohtone cunosc acest aspect. Au grijă de dantura lor, sunt preocupate de felul în care se prezintă în fața publicului și au un zâmbet perfect. Ele au fost, dintotdeauna, admirate și invidiate pentru zâmbetul lor irezistibil și, implicit, pentru dantura lipsită de imperfecțiuni.

Însă ce te faci atunci când bugetul nu îți permite să ai acces la o îngrijire dentară adecvată?

Asociația dentar-umanitară „Zâmbeşte cu mine” are ca scop, pe lângă dorința de a sprijini și mobilizarea oamenilor pentru a se ajuta reciproc, organizând campanii private prin care persoane și organizații pot dona pentru o cauză nobilă.

Cine se califică pentru un control stomatologic gratuit?

  • copiii orfani beneficiază de un tratament 100% gratuit;
  • persoanele fără venituri pot dona 10 lei asociației și vor beneficia de tot tratamentul gratuit;
  • persoanele cu venituri cuprinse între 0-500 lei donează 25% din prețul tratamentului și beneficiază de 75% gratuit;
  • persoanele cu venituri între 500-1000 lei donează 50% din prețul tratamentului și beneficiază de 50% gratuit.

Toate donațiile vor intra în fondul Asociației pentru a sprijini toți pacienții.

Vedetele autohtone s-au implicat și ele în cauza Asociației, dorindu-și să o facă vizibilă publicului larg. Printre ele se numără Nicoleta Luciu, Cristina Spătar, Francisca și Sayra.

“Această Asociație s-a născut din dorința de a ajuta persoanele defavorizate de pretutindeni care nu pot avea acces la o îngrijire dentară corectă. Știm cu toții cât de dureroasă poate fi o carie și ce efecte dezastruoase poate avea. Consider că este nevoie de tipul acesta de servicii pentru toate păturile sociale. Trebuie să existe cât mai multe locuri unde cei interesați să găsească informații corecte, pertinente, care să vină din partea specialiștilor, dar și consiliere și tratament pentru problemele ivite de-a lungul vieții”, ne-a declarat artista Sayra.

 

Leave a Comment