Gigi Hadid și Laetitia Casta, în calendarul Pirelli 2019

Calendarul Pirelli pentru anul 2019, care cuprinde fotografii realizate de Albert Watson, vine cu un nou concept, iar starurile lui sunt Gigi Hadid, Misty Copeland, Laetitia Casta şi Julia Garner, „femei care joacă roluri de film”, potrivit BBC.

Fotograful britanic Albert Watson, colaborator obişnuit al Vogue, a lucrat acum pentru prima dată pentru celebrul calendar exclusivist, pe care compania Pirelli îl oferă cadou clienţilor şi celebrităţilor.

Watson, născut în Scoţia în 1942, a creat numeroase imagini-simbol şi portrete ale unora ca Steve Jobs şi Alfred Hitchcock. Fotografiile lui au fost publicate în reviste ca Harper’s Bazaar, Time şi Rolling Stone. El a colaborat cu branduri importante de modă, între care Prada, Levi’s, Revlon şi Chanel.

Şedinţa foto pentru Pirelli a avut loc în luna aprilie, timp de zece zile, la Miami şi New York.

Tema calendarului a fost „Alice în Ţara Minunilor”

Calendarul a devenit publicaţie anuală în 1963, însă apariţia lui a fost întreruptă în 1974. Zece ani mai târziu, a devenit din nou anual.

Tema de anul acesta o reprezintă personaje de film „pe cale să se realizeze” sau care „şi-au atins deja scopul”. Gigi Hadid este o femeie de afaceri, suprinsă alături de prietenul ei, designerul Alexander Wang. Balerinii Misty Copeland şi Calvin Royal III apar ca dansatori şi iubiţi, iar Copeland joacă şi rolul unei dansatoare într-un club de noapte.

Top-modelul Laetitia Casta este pictoriţă şi trăieşte alături de iubitul ei, jucat de dansatorul Sergei Polunin.

Actriţa Julia Garner interpretează rolul unui fotograf într-o grădină botanică şi îşi doreşte să realizeze portrete. Ea este fotografiată alături de modelul Astrid Eika. Pentru anul acesta, tema calendarului a fost „Alice în Ţara Minunilor”.

Leave a Comment