Incident grav la preselecțiile „Românii au talent”

Bărbatul dus la spital de poliţişti, duminică, pentru că a scos un cuţit şi un pistol airsoft se afla la preselecţia pentru emisiunea „Românii au talent”. Audițiile aveau loc la un hotel din sectorul 1, potrivit unor surse, când bărbatul a scos un pistol airsoft şi un cuţit în faţa concurenţilor.

Tânărul a amenințat concurenții și a dat foc unei Biblii

Duminică, 29 septembrie, dintr-un hotel situat pe raza Sectorului 1 din Bucureşti, în jurul orei 12.45, a fost formulat un apel la 112, în care se reclama că un bărbat, de 29 de ani, aflat la o preselecție pentru o emisiune TV, a devenit agitat, a arătat celor prezenți un cuțit și un pistol airsoft, amenințându-i pe ceilalți concurenți și înjurându-i, după care dat foc unei cărți de cult, a transmis Poliţia Capitalei.Acesta fost imobilizat și condus la sediul Secției 2 Poliție pentru cercetări, unde a fost audiat și ulterior internat într-o unitate spitalicească pentru consult de specialitate. Cercetările sunt continuate de Secția 2 Poliție sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice .

Potrivit unor surse judiciare, este vorba despre preselecţia pentru emisiunea „Românii au talent”, însă juriul nu este cel clasic, format din Andra, Florin Călinescu, Andi Moisescu și Mihai Petre, ci un juriu care sortează concurenții în prealabil, așa cum se procedează în primele preselecții. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Acesta a scos armele în faţa concurenţilor şi a ars o Biblie.

Leave a Comment