Îți dorești un trup de invidiat? Carmen Barcan ne spune secretul unul corp sculptat pentru vara 2021

În ciuda tuturor interdicțiilor pe care le-am avut în anul 2020, ne dorim ca vara aceasta să ne bucurăm de valurile mării și de razele soarelui. Bineînțeles că respectarea regulilor este necesară în continuare, însă totul a devenit deja parte din rutina noastră zilnică. Odată aleasă destinația și întocmită lista de necesități, următorul pasul este desigur trupul nostru. După lunile petrecute în casă și kilogramele cumulate, costumul de baie nu se mai așază la fel și acest lucru ne sperie.

Ce vom face? Cum vom arăta la plajă? Mai sunt doar câteva luni și nu avem acel corp sculptat pe care ni-l doream.

Pregătirea corpului pentru perioada de vară trebuie să aibă loc din timp. Ne programăm mesele la ore fixe, mâncăm în cantități mai mici, dormim cel puțin opt ore pe noapte și înlăturăm orice sursă de stres. Este important să alegem un stil de viaţă sănătos, pe care să îl urmăm tot timpul. Sunt oameni care fac un astfel de efort timp de câteva luni şi reuşesc să scape de surplusul de kilograme, însă pe parcurs renunţă la această luptă şi revin la vechile obiceiuri. Nu e o soluție de durată!

Terapeutul Carmen Barcan te învață cum să ai un corp sculptat pentru vara 2021, prin echilibru. Echilibru în toate și în tot.

„Stilul de viață sănătos se poate traduce prin triada iubire, frumusețe și echilibru. Mișcarea este foarte importantă! Beneficiile unui program de exerciţii fizice sunt numeroase: gândire logică şi pozitivă, anxietate redusă, un nivel ridicat de energie, tonifiere musculară şi nu în ultimul rând, o părere bună despre propria persoană. Alimentația sănătoasă este una dintre cele mai bune investiţii pe care o putem face pentru a ne asigura starea de sănătate pe termen lung. Ea ajută atât la menţinerea sănătăţii, cât şi la menţinerea unei activităţi fizice şi mentale corespunzătoare. Trebuie să îți placă ce vezi în oglindă, să te mulțumească întru totul imaginea, iar frumusețea din interior să se reflecte la suprafață. .Rezultatele vor veni , iar tu vei arata și te vei simți asa cum iti dorești!”, povestește Carmen Barcan.

În cadrul galei ,,I Success – Femei de succes” 2020, Carmen Barcan a primit încă un premiu pentru „Best weight loss programme and facial therapy by Carmen Barcan”.

Schimbarea începe acum! Viața e făcută din alegeri!

Pentru a afla mai multe despre programul de schimbare a vieții demarat de Carmen Barcan, accesează:

 

 

Leave a Comment