Leo Iorga a murit la vârsta de 54 de ani

Fostul solist al trupei Compact, Leo Iorga, a murit, sâmbătă, a anunțat cântărețul și compozitorul, Adrian Ordean. Artistul avea 54 de ani și, în ultimii ani de viață, s-a luptat cu cancerul.

Cântărețul și compozitorul Adrian Ordean a anunțat, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook, că Leo Iorga, fostul său coleg de trupă, a murit, potrivit Mediafax.

„Acum cinci minute, colegul meu de trupă Leo Iorga a plecat spre o lume mai bună… Dumnezeu să-l ierte. Va rămâne în inimile noastre pentru totdeauna”, a scris Adrian Ordean. Leo Iorga s-a luptat mult timp cu o boală necruțătoare și în ultimul timp a fost internat la Spitalul de Pneumoftiziologie Marius Nasta din Capitală.

Leo Iorga, vocea inconfundabilă a legendarei trupe Compact

Solistul rock Leo Iorga s-a născut la 2 decembrie 1964, la Arad. Începea să cânte la 14 ani ca toboşar (1978), în trupa liceului „Ioan Slavici” (1980-1982). Cântă la trupa Hidro Grup 8 ca toboşar şi vocal. Până în 1985, colaborează cu grupul Pacific, apoi se alătură trupei Sui Generis din Arad (1985-1987). În 1988, cântă ca solist la grupul Cargo, lansând hiturile „Brigadierii”, „Povestiri din gară”, „Erata”.

Leave a Comment