Programul „Prima casă”, deschis şi persoanelor cu dizabilităţi

Programul „Prima casă” se va modifica din nou. Redenumit în septembrie „O familie, o casă”, programul urmează să fie deschis şi pentru persoanele din categoriile vulnerabile, se arată într-un comunicat al deputatei independente Oana Bîzgan.

Modificările vor permite persoanelor cu dizabilităţi să aibă acces la program prin faptul că indemnizaţiile lor vor deveni venituri eligibile.

„Schimbarea principală venită din partea deputatei independente Oana Bîzgan face referire la extinderea termenului de „venit eligibil”. Până în acest moment, persoanele cu dizabilități nu aveau aces la acest program, deoarece indemnizațiile lor nu erau considerate venituri eligibile. Amendamentele depuse prevăd luarea în considerare a tuturor formelor de suport primite din partea statului, conform reglementărilor privind asistența socială. Astfel, persoanele din aceste categorii vor avea acces la soluții de creditare pentru achiziționarea primei locuințe, în condițiile de care se bucură și ceilalți români”, se arată în comunicatul Oanei Bîzgan.

Reduceri la rata dobânzii pentru credit

România are 826.197 de persoane cu dizabilități, iar peste 50% sunt tineri și adulți (18-64 ani). „Mai mult, pentru ca acest proces să vină în sprijinul real al persoanelor din categorii vulnerabile, modificările depuse propun o reducere de două puncte procentuale din rata dobânzii creditului acordat, precum și garantarea în proporție de maximum 100% pentru creditele ipotecare obținute de aceste persoane în cadrul programului. Setul de amendamente a fost depus în Camera Deputaților, primind raport pozitiv din partea Comisiei de Buget, Finanțe și Bănci. Programul Prima Casă se află momentan în procedură de urgență și urmează a fi votat în Camera Deputaților în perioada următoare.

Leave a Comment