Ultimul câine din rasa corgi al reginei Elizabeta a II-a a murit

Whisper, ultimul câine din rasa corgi al reginei Elizabeta a II-a a Marii Britanii, rasă favorită de suverană, a murit, anunţă vineri The Daily Mail, citat de AFP.

Regina este „profund afectată” de dispariţia fidelului său însoţitor de 12 ani, pe care l-a adoptat în 2016, după moartea stăpânului, un fost administrator al domeniului Sandringham. Ea mai are doi câini dorgis – Vulcan şi Candy.

Palatul Buckingham nu a dorit să facă comentarii

În 2015, presa britanică anunţa că ea nu mai doreşte să crească câini corgi pentru a nu-i lăsa orfani după moartea sa.

Câinii corgi şi-au făcut apariţia în familia regală în anii 1930. Suverana a crescut mai multe generaţii după Susan, primul câine corgi primit cadou la împlinirea vârstei de 18 ani, în 1944.

Ei aveau obiceiul de a se plimba liberi prin Palatul Buckingham. Mai mulţi dintre ei au fost imortalizaţi alături de suverană, în fotografii oficiale sau tablouri. Reprezentanții Palatului Buckingham nu au dorit să facă comentarii pe marginea acestui subiect.

Leave a Comment