Compania Google, dată în judecată pentru urmăriri ilegale

Compania Google, dată în judecată pentru urmăriri ilegale

Google este acuzată într-un proces din Statele Unite că urmăreşte în mod ilegal mişcările a milioane de utilizatori de telefoane iPhone, dar şi cele cu sistemul Android, chiar dacă aceştia folosesc o setare pentru a preveni acest lucru, transmite Reuters. Potrivit unei plângeri înregistrate la sfârşitul săptămânii trecute, Google susţine în mod eronat că oamenii nu vor fi urmăriţi dacă opresc funcţia ”Location History” şi le încalcă viaţa privată prin monitorizarea şi stocarea mişcărilor acestora….

Read More

Ce se întâmplă când bei alcool cu energizant

Ce se întâmplă când bei alcool cu energizant

Nu doar alcoolul dăunează grav sănătății, ci și amestecul cu băuturi energizante. O echipă de oameni de ştiinţă a ajuns la concluzia că această combinaţie poate diminua capacitatea de comunicare socială şi abilitatea de a resimţi teama, informează marţi Press Association. Potrivit cercetătorilor, aceste efecte contrazic aşteptările multor persoane care amestecă cele două tipuri de băuturi pentru a contracara efectul sedativ al alcoolului, a fi mai alerţi şi a resimţi mai puţin starea de beţie,…

Read More

Cum arată apartamentul actriței Meryl Streep pe care vedeta îl vinde

Cum arată apartamentul actriței Meryl Streep pe care vedeta îl vinde

Actriţa Meryl Streep, de trei ori premiată cu Oscar, îşi vinde apartamentul de tip penthouse din centrul New Yorkului cu 24,6 milioane de dolari. Locuinţa din cartierul Tribeca (Manhattan) are 1.200 de metri pătraţi, patru dormitoare, patru băi şi privelişte către râul Hudson, potrivit Variety. Streep şi soţul ei, Don Gummer, sculptor cunoscut pentru creaţiile abstracte de mari dimensiuni, au cumpărat apartamentul în 2006 pentru 10,3 milioane de dolari. Câte case au actrița și soțul…

Read More

Ligamentele umane rupte ar putea fi înlocuite cu tendoane de canguri

Ligamentele umane rupte ar putea fi înlocuite cu tendoane de canguri

Tendoane prelevate de la canguri sunt testate în Australia spre a fi utilizate în cadrul intervenţiilor chirurgicale de înlocuire a ligamentului genunchiului, gleznei sau umărului, tratament revoluţionar de care ar putea beneficia în special sportivii predispuşi la astfel de accidentări, relatează miercuri agenţia Xinhua. Studiul fără precedent a prezentat „prima dovadă a testării conceptului” ce atestă că tendoanele de cangur sunt „de şase ori mai puternice în comparaţie cu ligamentul încrucişat al omului”, se arată…

Read More

Marilyn Manson şi-a încheiat brusc un concert, după ce i s-a făcut rău pe scenă

Marilyn Manson şi-a încheiat brusc un concert, după ce i s-a făcut rău pe scenă

Se întâmplă și la case mai mari! Marilyn Manson şi-a încheiat brusc un concert pe care îl susţinea sâmbătă seară la Cynthia Woods Mitchell Pavilion din Texas, după ce i s-a făcut rău pe scenă. Presa locală a scris că incidentul a avut la bază o toxiinfecţie alimentară, potrivit loudersound.com. Marilyn Manson a căzut pe scenă Manson, în vârstă de 49 de ani, a ajuns cu întârziere la show, iar managerul lui a gonit fotografii din…

Read More

Cum arată Logan Stepway, care va fi prezentat la Moscova

Cum arată Logan Stepway, care va fi prezentat la Moscova

Familia Stepway a primit un nou membru, pe Logan, scrie promotor.ro. Noul model urmează să fie prezentat la Salonul Auto de la Moscova (Rusia), ce se va desfăşura în perioada 31 august- 9 septembrie. Pe lângă Logan, Renault va prezenta în Rusia versiuni Stepway şi pentru Sandero şi Dokker. Vânzările pentru Logan Stepway vor începe în toamnă Logan Stepway va avea o gardă la sol de 195 mm, foarte apropiată de cea a SUV-ului Duster….

Read More

Epidemiologii au găsit E-coli în apa mării!

Epidemiologii au găsit E-coli în apa mării!

Dacă până acum vremea nu i-a lăsat pe turiști să se bucure de concediu, finalul de sezon vine cu un risc mare de îmbolnăvire. Specialiștii DSP Constanța au efectuat câteva analize ale apei mării, iar rezultatul este îngrijorător: bacteria E.coli a fost descoperită în anumite stațiuni de top. Este vorba despre Mamaia Sud, Eforie Nord și Venus. Unde este cea mai curată apă de pe litoral În stațiunile Eforie Sud, Olimp, Neptun și Jupiter, apa…

Read More

Mașinile cu volan pe dreapta, interzise oficial în România

Mașinile cu volan pe dreapta, interzise oficial în România

Este oficial! Mașinile cu volan pe dreapta nu vor mai avea voie să circule în România. Decizia a stat sub semnul întrebării în ultimele două luni când s-au purtat discuții aprinse pe această temă. Ministrul Transporturilor a decis modificarea regulilor în ceea ce privește mașinile cu volan pe dreapta. Astfel, interzice omologarea lor în România. Interdicția va intra în vigoare odată cu publicarea ordinului în Monitorul Oficial. Proiectul de ordin a fost în dezbatere publică până…

Read More

Există un serviciul de tip Uber, dar pentru avioane

Există un serviciul de tip Uber, dar pentru avioane

Cauți un zbor pe distanță scurtă? Hitch este aplicația de la startup-ul Blackbird care pare un hibrid între Uber și o companie tradițională de zboruri, care caută să combine plăcerea zborurilor cu tarifele mici. Acum, căutarea și rezervarea zborurilor se face prin aplicația Hitch. În ea, poți vedea detalii despre piloți, experiența lor și notele primite de la alți pasageri. Zborurile sunt momentan de scurtă durată, aplicația fiind disponibilă în statul Califonia. Curând, va fi…

Read More

Descoperă copacul benefic în funcție de zodie

Descoperă copacul benefic în funcție de zodie

Ați observat că oamenii în general se simt cel mai bine în natură în preajma copacilor? Acest lucru este extraordinar, pentru că se încarcă din natură cu tot ce este bun ! Știați că arborii au o energie care curăță, îmbunătățește și susține starea psihologică și emoțională a omului? Roxana Lușneac, astrolog vedic, explică ce se întâmplă de fapt când ne aflăm în natură. Așadar, se pare că pomii sunt cei care furnizează energie pozitivă și…

Read More

Studiu Eurostat. România are cel mai mic preț al cărnii

Studiu Eurostat. România are cel mai mic preț al cărnii

România a înregistrat în 2017 al treilea cel mai scăzut nivel al preţurilor cărnii din Uniunea Europeană, cu 40,8% sub media Uniunii Europene, potrivit datelor publicate vineri de biroul european de statistică, Eurostat. Cele mai scăzute preţuri ale cărnii au fost consemnate în Bulgaria, cu 40,9% sub media europeană, şi în Polonia, cu 43,3% sub media UE. La polul opus, cele mai ridicate preţuri ale cărnii din UE au fost înregistrate în Luxembourg, care au…

Read More

10 beneficii ale masajului de relaxare profesionist

10 beneficii ale masajului de relaxare profesionist

Un masaj de relaxare reprezintă o terapie manuală menită să îmbunătățească starea de bine a unei persoane, deoarece obiectivul sau cel mai important constă în creșterea producției de endorfine în corp. O bună definiție a masajului de relaxare poate fi următoarea: este o metodă blândă care contribuie la reducerea sau eliminarea tensiunii musculare, îmbunătățirea circulației sanguine și limfatice, eliminarea stresului, anxietății și a tensiunilor de zi cu zi. Masajul nu are efecte secundare Masajul relaxant…

Read More

Sezonul opt al serialului „Hawaii 5.0”, difuzat, în premieră la Diva

Sezonul opt al serialului „Hawaii 5.0”, difuzat, în premieră la Diva

Sezonul opt al serialului de televiziune „Hawaii 5.0” va fi difuzat din 3 septembrie, în premieră în România, la Diva, cu trei episoade în fiecare luni, de la ora 21.00. Seria relatează acţiunile unei restrânse echipe de elită, cu imunitate şi propriile metode de acţiune, din Hawaii, condusă de Lt. Steve McGarrett (Alex O’Loughlin) care raportează direct guvernatorului statului. Echipa investighează fapte teroriste, răpiri, crime şi jafuri. În acest sezon verii Chin şi Kono părăsesc…

Read More

Alcoolul crește riscul de demență

Alcoolul crește riscul de demență

Prea mult alcool strică. Băuturile spirtoase cresc riscul de demenţă, spune un nou studiu. Dar putem avea probleme şi dacă nu bem deloc, explică specialiștii. Estimările arată că, pănâ în 2050, se va tripla numărul oamenilor care vor face demenţă. Iar un rol important în apariţia acestei afecţiuni îl are şi consumul de alcool. Demența nu apare dacă consumăm ocazional o cantitate mică de alcool Cercetătorii University College London, împeună cu o echipă de oameni…

Read More

Un Mini Cooper care a aparţinut Madonnei, scos la vânzare cu 55.000 de lire sterline

Un Mini Cooper care a aparţinut Madonnei, scos la vânzare cu 55.000 de lire sterline

O maşină Mini Cooper S a Madonnei, pe care a menţionat-o în piesa „American Life”, este pusă în vânzare pe Auto Trader. Preţul de referinţă al automobilului este de 55.000 de lire sterline, potrivit BBC. Cântăreaţa a folosit maşina cu trei uşi timp de patru ani pentru a-şi duce copilul la şcoală şi pentru a ajunge la studioul de înregistrări pe când lucra la al nouălea album, intitulat „American Life”. Mașina aparține unui colecționar Ea…

Read More

Prima Doamnă a Franței, în costum de baie pe skijet

Prima Doamnă a Franței, în costum de baie pe skijet

Brigitte Macron surprinde la fiecare apariție a sa, iar zilele trecute le-a dat motive serioase paparazzilor să stea pe urmele ei. Prima Doamnă a Franței se află în vacanţă pe Coasta de Azur şi profită de fiecare moment. Duminică, ea a fost fotografiată în timp ce se plimba cu un jet ski pe apă alături de bodyguardul ei. Prima doamnă a Franţei apare în fotografii îmbrăcată într-un costum de baie roşu şi purtând o vestă…

Read More

Ce zodie ești și cum îți alegi iubirea

Ce zodie ești și cum îți alegi iubirea

Oamenii sunt diferiți și atunci când vine vorba despre iubire, nu doar când sunt întrebați despre pasiunile lor. Astrologul vedic, Roxana Lușneac, știe ce caută partenerii din toate semnele zodiacale și cum își aleg dragostea. Mai jos, vedeți cât sunt de stabile relațiile în funcție de zodia sub care vă aflați. Berbec  Deoarece Berbecul este arcașul lui Marte, iubirea pentru nativii zodiei este o aventură frumoasă și li se întâmplă mai des decât oricui să…

Read More

Primele focare de pestă porcină din Satu-Mare au fost stinse

Primele focare de pestă porcină din Satu-Mare au fost stinse

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a anunţat că au fost stinse primele focare de pestă porcină africană într-o comună din judeţul Satu-Mare, atfel că aici nu mai există animale bolnave sau ţinute sub observaţie clinică. Focarele fuseseră depistate la începutul lunii ianuarie a acestui an. Potrivit ANSVSA, în comuna Micula, judeţul Satu-Mare, au fost stinse primele focare de pestă porcină, depistate la începutul lunii ianuarie din accest an în patru gospodării….

Read More

Program și expoziții speciale la Muzeul Antipa

Program și expoziții speciale la Muzeul Antipa

Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” oferă vizitatorilor un program special, în perioada 14-17 august. Astfel, instituția de cultură va fi deschisă zilnic între orele 10.00 şi 20.00, accesul ultimului vizitator fiind permis la ora 19.00. Ce expoziții puteți vizita Muzeografii amintesc că în această perioadă, vizitatorii pot admira expoziţiile temporare: „Fluturii exotici aterizează în oraş”, o modalitate inedită de a cunoaşte îndeaproape un grup de animale cu un mod de viaţă fascinant. De…

Read More

Megan Markle și singura ei operație estetică. Despre ce este vorba

Megan Markle și singura ei operație estetică. Despre ce este vorba

A devenit prințesă în scurt timp și femeile o invidiază. Este frumoasă și avea o carieră în ascensiune la Hollywood. A renunțat la ea pentru iubirea vieții sale: Prințul Harry. Dar se pare că frumusețea ei a fost obținută cu ajutorul unui estetician. Adina Alberts, chirurg estetician, a analizat chipul lui Meghan Markle. Aceasta susține ca ducesa de Sussex are o singură intervenție estetică la nivelul feței. Cu toate astea, restul chipului este neatins. Ce…

Read More
1 2 3 4