Adevărata magie izvorăşte din pasiune. Sfaturi de la terapeutul anului 2021, Carmen Barcan

“ATITUDINE! Deveniţi o expresie a binelui sub toate aspectele: gândiţi numai bine, vorbiţi numai de bine, faceţi numai bine, iubiţi, dăruiţi, faceţi-vă semenii fericiţi iar împrejurările vieţii, oportunităţile şi mediul vă vor deveni favorabile pentru a vă găsi liniştea şi a culege propria fericire.

 

Astfel îşi ghidează Carmen Barcan viaţa şi le insuflă şi altora puterea de a se autodepăşi, de a evolua constant, de a trece… la următorul nivel. Terapeutul anului 2021, Carmen Barcan a devenit prietena tuturor celor care apelează la programele ei de transformare completă – interioară şi exterioară.

 

“Toate acţiunile noastre (privire, gest, cuvânt) aparent fără importanţă, poartă în ele sentimentele şi gândurile noastre. Când avem gânduri şi sentimente negative, ne facem rău nouă înşine şi tuturor celor ce ne înconjoară, iar, după legile universale, tot ceea ce produce asemenea efecte intră în categoria autodistrugerii. Însă tot ce este armonios, frumos, luminos, este magie.“

 

DISPONIBILITATEA PENTRU SCHIMBARE, CHEIA REUŞITEI

 

Această magie, despre care vorbeşte terapeutul, ne împinge, de fapt, înainte şi ne ajută să devenim cea mai bună versiune a noastră. Pe asta a mizat şi Carmen Barcan în atingerea succesului. Încercările repetate şi consecvenţa ne duc mai departe în viaţă personală, dar şi în carieră, crede ea. Evoluţia este cea care ne ajută să fim altfel acum, faţă de cum eram în urmă cu un deceniu, iar de disponibilitatea noastră de a face posibilă această schimbare ţine tot procesul de transformare.

„Gândeşti mai limpede, înveţi să fii mai ordonat, să ai răbdare, să înveţi să îţi stăpâneşti furiile, să îţi cunoşti şi să-ţi depăşeşti limitele.”

 

Sunt însă aspecte greu de conceput şi la fel de greu de pus în aplicare, mai ales  că posiblitatea noastră de a fi performanţi ţine de mai multe aspecte, pe care trebuie să le împlinim, pentru a putea gândi în direcţia corectă. Carmen Barcan are câteva sfaturi, care fac mai uşor felul în care ar trebui să ne privim şi să privim situaţiile care ne aşteaptă în viaţă, în aşa fel încât să le transformăm… în avantaje.

 

LA CE SĂ RENUNŢI ŞI CE SĂ PĂSTREZI PENTRU A GĂSI ŞI REGĂSI ARMONIA

 

 

Pentru că de la sănătate pleacă toate, Carmen Barcan recomandă, înainte de toate, să acordăm o importanţă deosebită celor trei factori esenţiali: dietă de calitate, somn odihnitor, activitate fizică.

 

Când funcţionezi la parametri normali, aduci o contribuţie societăţii. Aceste principii sănătoase fac ca viaţa noastră să fie frumoasă din toate punctele de vedere. (…) Nutriţia corectă este furnizorul de materie şi energie pentru buna dezvoltare şi funcţionare a corpului uman. Odihna nu trebuie neglijată nicicum, ea fiind motorul acţiunilor pozitive în luarea deciziilor corecte. Mişcarea fizică armonizează funcţiile sistemului nervos şi ale celui endocrin.”

 

Odată bifate aceste aspecte pe listă, trebuie eliminate lucrurile care, de cele mai multe ori, ne ocupă inutil timpul sau ne opresc din a face ceea ce contează cu adevărat. Pe scurt, renunţaţi să mai pierdeţi timpul!

 

„Alegerile în viaţă ne aparţin. Ele sunt cartea noastră de vizită. (…) Totul se reduce la alegerile pe care le facem în viaţă şi la impactul pe care acestea, corecte sau nu, îl pot avea asupra sănătăţii noastre. Rezultatele pozitive le obţinem atunci când facem ceea ce trebuie şi când menţinem o constantă zilnică.”

 

 

Iar constanţa o putem obţine doar dacă… nu ne mai inventăm scuze. Este un alt principiu pe care Carmen Barcan pune accent, atunci când vine vorba despre performanţă. Suntem singurii responsabili pentru ce se întâmplă mai departe în viaţă.

 

„Haideți să trecem peste piedici și să facem să funcționeze lucrurile! Totul se poate! Totul se rezolvă! La treabă!”

 

Nu vă aşteptaţi însă ca lucrurile să se întâmple peste noapte. De altfel, gândirea pe termen scurt aduce, de cele mai multe ori, insuccese. Din obiceiurile mici se nasc schimbările mari, crede Carmen Barcan.

Pe de altă parte, terapeutul ne sfătuieşte să spunem întotdeauna DA provocărilor, căci lucrurile nebănuite pot fi calea spre reuşită.

 

,,Îmi plac provocarile întotdeauna. Să spun drept, le caut tot timpul. Așa reușesc să creez. Sunt deschisă la nou și îmi place tot ce este dificil deoarece mulțumirea sufletească este la un nivel mult prea înalt ca să poată fi exprimată în cuvinte. Orice caz atipic este pentru mine o provocare frumoasă și întotdeauna reușesc să fac față. Ba mai mult, rezultatul final este fabulos.”

 

Iar odată cu fericirea şi împlinirea, vine şi echilibrul în viaţă. Carmen Barcan l-a găsit şi crede că de aici se naşte… adevărata performanţă. O puteţi găsi pe reţelele de socializare, dar şi pe site-ul Deşteptarea.ro, acolo unde postează articole inspiraţionale despre principiile unei vieţi sănătoase.

 

Cu o carieră de specialist în terapii de slăbit, remodelare corporală şi tratamente faciale, apreciată şi recunoscută la nivel naţional, Carmen Barcan a primit recent premiul pentru Cel mai bun terapeut al anului 2021, în cadrul Galei  I Success Health, Beauty & Lifestyle Awards, dar şi distincţia pentru excelenţă în tratamente corporale, la prima ediţie din Dubai a I Success Awards.

 

Urmăriţi-o pe Facebook şi pe Instagram!

Facebook: @Carmen Barcan

Instagram: @Carmen_Barcan.ro

 

 

 

Leave a Comment