Alimentele care scad colesterolul

Oricât de puține grăsimi am mânca, organismul fabrică colesterol. Asta nu înseamnă însă că nu trebuie să vă schimbaţi dieta dacă analizele arată că aveți colesterolul crescut. Ba mai mult, există și alimente care ajută la scăderea lui. 

Studiile arată că uleiurile vegetale și semințele ajută la scăderea nivelului de colesterol din sânge. Dezavantajul este că îngrașă. În ce cantități pot fi consumate, dar și ce alimente trebuie să evite persoanele care au hipercolesterolemie aflăm în acest articol.

Alimentele care pot scădea nivelul colesterolului sunt cele bogate în fitosteroli, spun medicii. „Acești compuși, fitosterolii, intră în competiție pentru absorbția colesterolului din alimentele grase, de origine animală și atunci nu se mai absoarbe colesterolul de acolo și se absorb acești fitosteroli, având ca rezultat scăderea nivelului colesterolului din sânge”, susține dr. Mihaela Posea, medic nutriţionist.

Uleiurile și semințele scad colesterolul, dar îngrașă

Așadar, introduceți în alimentație uleiuri vegetale presate la rece și semințe de tot felul, dar atenție la cantitate.

Mai mult de un pumn, două de semințe maxim pe zi și o lingură, maxim două de ulei de floarea-soarelui sau de măsline nu sunt recomandate, pentru că apoi trecem în partea în care ajutăm organismul să câștige în greutate și nu ne dorim acest lucru”, a declarat același medic

Alimente de evitat dacă aveți colesterolul mărit

Dacă aveți colesterolul mărit, evitați grăsimile de tip saturat. Acestea se găsesc în carnea grasă precum ceafa de porc, kaiserul, șunca, pielea de pui. Specialiștii susțin că ar mai fi de evitat lactatele care au un procent mare de grăsimi saturate, precum brânza dură sau iaurturile de 10% grăsime, smântâna și, neaparat de luat în calcul, cantitatea de unt care intră în compoziția dulciurilor, covrigeilor sau altor produse de patiserie.

Leave a Comment