Apneea ar putea fi un semn de Alzheimer

Oamenii care au apnee, adică se opresc din respirat în timpul somnului, riscă să facă Alzheimer. În zona din creier care gestionează memoria se acumulează proteine considerate responsabile pentru declanşarea bolii.

Studiul a fost realizat pe un număr de participanți relativ mic. Este vorba de 288 de persoane, toate cu vârste de peste 65 de ani și fără demență. Partenerii de viață au fost cei care le-au monitorizat episoadele de apnee din timpul nopții.

În paralel, oamenii de știință le-au verificat tomografic modificările din creier și au vizat în special acumulările de proteine tau, considerate responsabile pentru declanșarea bolii Alzheimer. La 4,5 la sută dintre participanții care au avut apnee, aceste proteine au fost prezente într-un nivel mult mai mare decât la ceilalți, în acea zonă din creier responsabilă cu memoria, orientarea în timp și spațiu.

Apneea poate provoca boli cardiovasculare

Cercetătorii trebuie să continue studiile pentru că nu au putut stabili încă dacă apneea este de vină pentru formarea acestor plăci sau invers. În plus, nu este singura problemă medicală pe care oprirea respirației în somn o poate provoca. Alte studii recente vorbesc și despre inflamații prin tot corpul, precum și de boli cardiovasculare.

Leave a Comment