Mick Jagger dansează într-un videoclip după intervenţia pe cord

Mick Jagger, solistul formaţiei The Rolling Stones, care a fost supus unei intervenţii pe cord la începutul lunii, a publicat pe Twitter un videoclip de 22 de secunde în care dansează în stilul caracteristic ca să-i asigure pe fani că este în formă.

Formaţia The Rolling Stones a fost nevoită să-şi amâne turneul american pentru ca artistul să se recupereze după înlocuirea unei valve cardiace. Cântăreţul, în vârstă de 75 de ani, a ţinut să-i asigure pe fani de starea sa de sănătate într-un videoclip publicat miercuri.

Mick Jagger a fost operat în urmă cu 10 zile

Pe ritmurile cântecului „Techno Fan” al celor de la The Wombats, Jagger – îmbrăcat sport, cu bascheţi şi tricou alb, sare şi se balansează într-o sală de dans.

Începând cu 20 aprilie, grupul britanic urma să susţină un turneu în Statele Unite şi Canada, dar stare de sănătate a solistului a dus la amânarea lui. „Le cer scuze tuturor fanilor noştri din SUA şi Canada care au cumpărat deja bilete. Urăsc să vă dezamăgesc”, a scris Jagger pe 30 martie, pe Twitter. La data de 5 mai cântăreţul britanic a fost operat.

Leave a Comment