Nike va produce încălţăminte pentru medici și asistenţi la domiciliu

Compania Nike a anunţat că va produce o nouă gamă de încălţăminte, care însă nu este dedicată sportivilor, ci unui public diferit – angajaţii din sistemul de sănătate, potrivit CNN.

„Nike Air Zoom Pulse” este o încălţăminte sportivă creată pentru cei din domeniul medical. Conform unui comunicat de presă transmis de companie, ideea care a stat la baza acestei game a fost legată de „eroii de fiecare zi”.

Pentru a ajunge la acest rezultat, reprezentanţii Nike au mers la Spitalul de copii OHSU Doernbecher din Portland, Oregon, SUA, pentru a vorbi cu personalul medical.

Încălțămintea nu are șireturi, iar călcâiul este protejat

La crearea acestei game, au luat în calcul provocările meseriei, printre care orele petrecute în picioare şi lichidele pe care medicii le-ar putea vărsa pe jos, dar şi nevoia ca aceştia să se simtă bine în timpul turelor prelungite. „Calapodul, interiorul şi talpa asigură picioarele într-un mediu precum este spitalul”, au spus reprezentanţii Nike, citaţi de CNN.

Încălţămintea nu are şireturi, iar călcâiul este protejat de o bandă elastică. Astfel, poate fi încălţată cu o singură mână . Este făcută dintr-un material rezistent şi talpa nu alunecă, indiferent dacă cel care o poartă calcă în diverse substanţe sau apă.

Leave a Comment