Putem slăbi doar în anumite zone? Sugestiile terapeutului Carmen Barcan

O talie de viespe, braţe mai suple, picioare mai subţiri, sunt toate idealuri pe care am vrea să le bifăm cu… privirea în momentul în care ne privim în oglindă. Iar dacă le-am putea obţine, am dori, cel mai probabil, să nu pierdem kilograme şi din alte zone ale corpului, zone care nu ne supără aşa tare. Slăbirea localizată, aşa cum o numesc experţii, nu este însă doar o promisiune din reclame! Terapeutul Carmen Barcan ne demonstrează că acest lucru poate fi realitatea fiecăruia, dacă şi numai dacă apelăm la specialiştii potriviţi.

 

După ani de muncă şi descoperiri, Carmen Barcan a reuşit să creeze programe de slăbit inovative, care îmbină tehnici personale cu aparatură de ultimă generaţie. În rândurile care urmează ne arată cum putem pierde kilograme, fără să ne pierdem şi… formele, dar şi în ce situaţii este posibil acest lucru!

 

„Atitudinea pozitivă este primul pas spre a reuşi când avem de atins obiectivul pe care ni l-am propus. Atitudinea ne afectează acţiunile. Dacă avem o atitudine pozitivă, atunci vom acţiona corect, pentru a depăşi obstacolele care stau în calea dezvoltării noastre personale. Oportunităţile există și trebuie să le fructificăm la maximum.” – Carmen Barcan, terapeut

 

SLĂBITUL LOCALIZAT, O SUMĂ DE OBICEIURI SĂNĂTOASE

 

Slăbirea localizată reprezintă un salt uriaş la capitolul progrese ale medicinei estetice. Nu vă gândiţi însă că puteţi obţine pătrăţele, atât timp cât greutatea pe care o aveţi depăşeşte limitele normale! Nu ar fi posibilă o astfel de transformare, şi, cu siguranţă, nici nu ar arăta firesc. Atât timp cât ne îngrăşăm… peste tot, e greu să slăbim doar într-o anumită parte, dar nu imposibil!

Iniţial, trebuie să vedeţi rezultate pe toată suprafaţa corpului, pentru a putea arăta din ce în ce mai bine şi în zonele unde vă doriţi mai mult acest lucru. În general, acumulăm grăsime exact în părţile destinate stocării de energie: adică posterior, coapse, burtă, piept şi spate. Tot de acolo pierdem şi mai greu în greutate, tocmai pentru că ţesutul adipos este mai dens. În acest sens, nu este suficient doar să antrenaţi zonele respective. Este nevoie de o rutină care să ne conducă spre un rezultat vizibil şi de durată, iar această rutină cuprinde mai mulţi factori: „Pentru a avea un stil de viaţă în care să primeze sănătatea, va trebui să echilibrăm buna nutriţie cu exerciţiile fizice regulate, odihna adecvată, atitudinea pozitivă și evitarea factorilor de stres. (…) O bună nutriţie înseamnă să ne bazăm pe alimente proaspete, deoarece acestea conţin vitamine și alţi nutrienţi care alcătuiesc o dietă echilibrată. Este important să mâncăm regulat şi să adecvăm opţiunile alimentare în cele mai bune proporţii.” – Carmen Barcan, terapeut

 

Şi exerciţiile tot în mod consecvent se fac. Indiferent de tipul lor, trebuie efectuate corect. Carmen Barcan ne spune că beneficiile unui program de exerciţii fizice depăşesc cu mult simpla pierdere în kilograme. Căpătăm o gândire logică, pozitivă, anxietatea este redusă, avem parte de mai multă energie, muşchii sunt tonifiaţi şi ajungem, în timp, să ne privim cu mai multă încredere. De asemenea, prin exerciţiile corecte reuşim să construim şi masă musculară de calitate.

Nu uitaţi nici de hidratare. Beţi apă în cantităţile suficiente şi musai de la surse de încredere, recomandă terapeutul Carmen Barcan: Sângele este 83% apă, muşchii 75% şi chiar oasele au 22% apă. Organismul uman foloseşte cantităţi uriaşe de apă. A obliga organismul să lucreze cu cantităţi limitate de apă este ca şi cum ai încerca să speli 10 farfurii cu o cană de apă. Atunci când nu consumăm apă în cantitate suficientă, organismul se vede obligat să elimine reziduurile într-o formă mult mai concentrată”.

 

Artista Francisca Dulceanu a apelat la terapiile lui Carmen Barcan tocmai pentru că îşi dorea să slăbească doar în anumite zone, iar asta într-un mod sănătos. Cu multă voinţă, dar şi printr-un program personalizat a reuşit să piardă 20 de kilograme în doar patru luni: Eu, ori de câte ori am apelat la antrenori, nutriţionişti în speranţa că pot slăbi fără să îmi pierd formele, primeam acelaşi răspuns: dacă slăbeşti, automat se vor duce toate, nu ai cum să slăbeşti doar la talie sau doar la picioare! Ba da! La ea (n.r. Carmen Barcan) se poate în cazul în care doar în acea zonă mai ai de lucrat! Am văzut persoane cu talia frumos conturată, deşi aveau o constituţie care nu s-a bucurat niciodată de o talie mică!”

 

Secretele din spatele dietelor-minune ale lui Carmen Barcan le puteţi afla chiar de la ea! Dozarea efortului, hidratarea… minţii, dar şi ce înseamnă „hrana transformării” sunt toate aspecte pe care le dezvăluie clienţilor, pas cu pas, cu grijă, răbdare şi perseverenţă, în cadrul programelor sale! Terapiile ei au cucerit tot mai multe vedete care au vrut să spună adio  kilogramelor în plus.

 

„Dacă nu ne place cum arătăm, atunci este momentul să trecem peste aceste piedici și să ne facem bine astfel încât să funcționeze lucrurile! Informația circulă, specialiștii există, ce mai așteptați? Totul se poate! Totul se rezolvă! La treabă!”

 

Carmen Barcan a fost premiată recent în cadrul primei gale I Success Awards Dubai edition, pentru excelenţă în transformări corporale. O găsiţi pe reţelele de socializare!

  • Facebook: @Carmen Barcan
  • Instagram: @Carmen_Barcan.ro

 

Leave a Comment