Sportul în aer liber face echipă bună cu canicula? Sfaturile specialiștilor

Boli cardiovasculare, diabet, hipertensiune, obezitate, iar lista poate continua. Sunt toate afecțiuni apărute și din lipsa mișcării regulate, au demonstrat oamenii de știință. De altfel, cei care practică sportul au un risc scăzut de a dezvolta astfel de boli, dar și de deces prematur.

150 de minute de exerciții fizice moderate pe săptămână sunt suficiente pentru a ține departe afecțiuni grave. Cam acesta este totalul pe care specialiștii îl recomandă, mai nou. Ce se întâmplă însă vara, când termometrele indică temperaturi caniculare? Este nevoie să regândim cumva „schema mișcării în aer liber”?

Carmen Barcan, terapeut și promotor al dietelor sănătoase știe din propria experiență cât de multe face sportul pentru sănătate. Practică atletismul la categoria Masters, iar rezultatele i-au adus în 2018 titlul de Campioană Națională la Maraton! De ceva vreme îi învață și pe alții ce înseamnă o viață echilibrată. Tot ea ne va lămuri, în rândurile următoare, cum și dacă se poate face sport și pe caniculă, în cazul celor care îl practică din plăcere.

 

LA TEMPERATURI PESTE 32 DE GRADE, PUNEM SPORTUL PE PAUZĂ

 

„Primul pas spre a face mişcare este mai greu, dar pe măsură ce trece timpul, făcând lucrurile într-un mod constant, totul devine din ce în ce mai uşor. Stresul şi depresia sunt combătute prin mişcare. S-a constatat că exerciţiile ritmice, ca alergatul sau sărit coarda, măresc activitatea undelor alfa la nivelul creierului.”Carmen Barcan, terapeut

Este clar că mișcarea are nenumărate beneficii pentru sănătate, mai ales cea în aer liber: plămânii primesc oxigen, iar creierul se relaxează. Pentru a ne bucura de toate acestea, este nevoie să o practicăm și în siguranță. De ce spunem asta? Pentru că până și plimbările cu bicicleta, jogging-ul sau înotul presupun un anumit efort din partea noastră, efort care crește temperatura corpului, care va percepe cu 10-15 grade în plus față de cât indică oricum termometrele. În condiții de caniculă, poate fi îngrijorător pentru sănătate. Tocmai de aceea, specialiștii recomandă să amânăm exercițiile dacă temperaturile sar de 32 de grade Celsius. Chiar și persoanele care nu suferă de afecțiuni pot resimți un disconfort, moment în care sportul nu mai este o plăcere.

Atrenție, însă! Oamenii care suferă de diverse boli, este bine să ceară sfaturile specialiștilor legat de orice fel de mișcare, în orice anotimp!

 

CE PROBLEME POT APĂREA CÂND PRACTICĂM SPORTUL PE CANICULĂ

 

Temperaturile ridicate și umiditatea din aer, în combinație cu sportul pot duce la o ardere a caloriilor mai rapidă, dar suprasolicită organismul, care va riposta în felul lui. Problemele cu care vă puteți alege nu sunt deloc de neglijat: crampe musculare, epuizare termică, ce poate duce chiar la amețeală și la stări de leșin ori accident vascular cerebral, toate pot fi rezultate ale unui efort intens, în condiții extreme.

„Indiferent de exerciţii, trebuie să ne asigurăm că le facem în mod regulat și corect. Singurul tip de mișcare care nu necesită  recomandarea specialistului este mersul pe jos.” Chiar și pentru acest tip de mișcare, există recomandări vara: feriți-vă de soarele arzător al amiezii!

 

SPORTUL DE VARĂ: DIMINEAȚA ȘI SEARA

Nu trebuie să se înțeleagă însă că în cele trei luni de vară nu mai avem voie să facem mișcare, doar că ea trebuie practicată cu măsură. Ce recomandări au specialiștii?

Alegeți  întotdeauna echipamente din bumbac, care permit corpului să respire, hidratați-vă corespunzător, dar întotdeauna cu înghițituri mici și cu lichide care să nu fie reci. Este foarte important să nu treceți din start la efort intens, ci să începeți antrenamentele cu o încălzire ușoară, pentru ca organismul să nu aibă un șoc. Tot treptat trebuie să facă mișcare vara și cei care nu sunt învățați, de obicei, cu efortul fizic, dar vor să adopte un stil de viață sănătos.

Cu toții însă trebuie să respecte un orar clar: mișcarea între orele 11.30-17.30, când temperaturile sunt cele mai ridicate de peste zi, este de evitat. Pentru siguranță deplină, experții vin cu o sugestie: este de preferat să vă treziți mai devreme, să ieșiți la o plimbare în parc sau la o sesiune de alergat până în ora 8 dimineața, iar seara, după ora 20, atunci când soarele își pierde din putere.

Apreciată și recunoscută la nivel național, Carmen Barcan a motivat de-a lungul anilor oameni care au vrut să spună adio stilului de viață nesănătos și kilogramelor în plus. Specialistă în terapii de slăbit, remodelare corporală și tratamente faciale, îmbină anii de studiu cu tehnologia de ultimă generație, pentru rezultate spectaculoase!

Cel mai nou premiu din carieră l-a primit în luna iulie 2021, la Cannes, în cadrul galei I Success Awards, pentru „Cel mai bun program de slăbit și cel mai bun concept de beauty.”

Urmăriţi-o pe Facebook şi pe Instagram!

Facebook: @Carmen Barcan

Instagram: @Carmen_Barcan.ro

Leave a Comment