Totul despre tehnicile exclusive de injectare a buzelor: Russian Lips, Kendall Lips sau Kylie Lips

V-aţi dorit dintotdeauna buze pline, dar care să aibă un aspect natural, chiar dacă sunt obţinute cu ajutorul esteticienilor? V-a fost teamă să apelaţi la specialişti pentru ca rezulatul să nu vă dezamăgească? Înseamnă că nu aţi aflat încă despre noile tehnici de injectare, promovate de Beauty Art Aesthetics, o clinică specializată în mărirea şi modelarea buzelor.

Pentru că ţin pasul cu toate schimbările din domeniul esteticii, experţii de aici adoptă, în permanenţă, noi şi noi proceduri de augmentare pentru o conturare armonioasă, proceduri inspirate de vedetele de la Hollywood, care au dat trendul în materie de buze perfecte! Care sunt cele mai în vogă astfel de tehnici, aflaţi din rândurile următoare!

 

KENDALL LIPS. SECRETELE PROCEDURII EXCLUSIVE

De când a apărut prima dată în lumina reflectoarelor şi până acum, look-ul modelului Kendall Jenner a suferit transformări radicale. Deşi o perioadă s-a ţinut departe de intervenţiile estetice, iată că totuşi fanii nu au putut să nu observe buzele mai voluminoase ale vedetei.

Dacă forma lor vă este pe plac şi dumneavoastră, trebuie să ştiţi că una dintre tehnicile de injectare exclusive de la Beauty Art Aesthetics este inspirată chiar de Kendall Jenner:  Kendall Lips presupune inserarea, pe conturul buzelor, a unor fire de tip PDO, adică bioresorbabile, pe care organismul le va asimila în două, trei săptămâni. După acest timp, va începe producţia de colagen, care va oferi un aspect natural buzelor, în ciuda faptului că ele vor părea mai pline.

Este vorba despre un tratament non-invaziv, care nu durează mai mult de jumătate de oră. Despre disconfort nici nu poate fi vorba, căci procedura se realizează sub anestezie locală, la fel ca şi cele despre care veţi citi în continuare.

 

VISAŢI LA BUZE CA CELE ALE LUI KYLIE JENNER? AVEM REZOLVAREA!

Sora mai mică a lui Kendall, Kylie Jenner a creat un imperiu din conturarea buzelor cu ajutorul produselor cosmetice. Forma buzelor ei este atât de populară astăzi, încât experţii de la Beauty Art Aesthetics au creat o procedură de injectare care îi poartă numele! Tehnica Kylie Lips presupune modelarea buzelor în formă de inimă. Ea tinde să ridice buza mai degrabă decât să adauge volum excesiv. Este o intervenţie ideală pentru pacientele care doresc umplerea buzelor, dar păstrarea unui aspect natural.

           

RUSSIAN LIPS, PROCEDURA INSPIRATĂ DE FRUMUSEŢEA PĂPUŞILOR RUSEŞTI

O altă procedură pe care o puteţi găsi exclusiv la clinica Beauty Art Aesthetics este şi Russian Lips, cel mai cerut serviciu de mărire a buzelor cu acid hialuronic, datorită rezultatelor feminine de care se bucură pacientele.

Russian Lips oferă mai mult volum, dar și o simetrie perfectă a buzelor. Ele sunt mai pline, dar mai înguste, creând un profil perfect conturat. Totodată, vorbim și despre un efect de lifting al buzei superioare, care capătă volum pe verticală, nu pe orizontală, așa cum se întâmpla în mod obișnuit până acum. Aspectul final este unul delicat și natural.

Unele dintre vedetele din România care au apelat la astfel de proceduri sunt Elena Ionescu, Bianca Rus şi Ana Maria Mocanu. Faceţi o vizită la Beauty Art Aesthetics, pentru a afla ce vi se potriveşte! Mărimea, forma şi volumul de care aveţi nevoie vor fi stabilitate în cadrul primei consultaţii de beauty, cu experţii de la Beauty Art Aesthetics, care au grijă întotdeauna ca schimbarea să ţină cont de trăsăturile chipului, pentru rezultate armonioase.

Dacă nu îți place felul în care arată buzele, poți să beneficiezi de tratamentele și tehnicile clinicii Beauty Art Aesthetics pentru un rezultat wow! Buzele vor fi perfect conturate și vor avea un aspect natural, indiferent de procedura la care apelezi.” – Mădălina Brânduşescu, manager Beauty Art Aesthetics

 

În iulie 2021, clinica a fost distinsă cu primul premiu internațional pentru „Excelență în frumusețe” primit în cadrul Galei I Success Awards, organizată la Cannes. Iar în luna septembrie a aceluiaşi an, managerul clinicii, Mădălina Brândușescu, a primit premiul pentru „Realizări remarcabile în domeniul medicinei estetice”, la Gala I Success Awards, de la Veneţia!

Processed with Lensa with Auto Adjustments

Găsiţi Beauty Art Aesthetics la numărul de telefon: 0722 296 007, dar şi la adresa de mail: office@beautyartaesthetics.ro

 

Leave a Comment