Se spune că unele dintre ele au supravieţuit până în zilele noastre. Este vorba despre plantele pe care le foloseau dacii pentru a trata diverse boli. Câţiva dintre specialişti le numesc “plantele magice ale taumaturgilor daci”.
Portulaca oleracea, cunoscută ca iarba grasă sau iarba porcului, este o plantă cu tulpină cărnoasă și frunze spatulate, suculente. Considerată de mulți o buruiană deranjantă, are în realitate nenumărate proprietăți, putând fi folosită ca aliment și ca medicament.
Iarba grasă este originară din Persia și India, dar în prezent crește în fiecare colț al lumii. În România este apreciată încă din vremea dacilor, figurând pe lista plantelor medicinale utilizate de strămoșii noștrii.
Semințele acestor ierburi sunt extrem de puternice, păstrându-și proprietățile germinate timp de 3-4 ani. În plus, este una din puținele plante asupra căreia nu planează suspiciuni ca ar fi modificată genetic.
Frunzele și fructele sunt, de asemenea, deosebit de puternice și rezistente. Unii naturopați utilizează Portulaca oleracea pentru a întări sistemul imunitar și pentru a combate afecțiunile sistemului digestiv.
Indiferent cât de ciudat ar suna, iarba grasă este bogată în omega-3, având un conținut mai ridicat decât majoritatea tipurilor de ulei de pește.
În plus, din categoria vegetalelor frunzoase verzi, este cea mai importantă sursă de vitamina A, atât de importantă pentru sănătatea oculară.
În plus, iarba grasă este o importantă sursă de antioxidanți, abundă în vitaminele B și C, carotenoizi și conține și mici cantități de calciu, magneziu și fier.
Boudathla– (Anchusa officinalis L., Limba boului, Miruta)
Pusa in vin, pare sa fie binefacatoare (inveselitoare, sudorifica). Florile acestei plante au aceeasi compozitie ca si Borrago officinalis (Limba mielului), posedand, pe langa mucilagiu, o mica proportie de nitrat de potasiu si o materie albuminoida. Medicina stiintifica a constatat ca planta are proprietati emoliente, sudorifice si diuretice. Este recomandata contra guturaiului, bronsitei, iritatiilor rinichilor si retentiei urinare. Pentru a usura transpiratia se foloseste sub forma de infuzie sau decoct in bolile infectioase, ca rujeola ori scarlatina.
Cinouboila– (Bryonia alba L., Mutatoare, Imparateasa, Brei, Cucurbetea, Muratoare cu poame negre, Tigva de pamant)
Frunzele, fructul si radacinile acestei plante au efecte puternice; din cauza aceasta se pune, cu sare, pe ulceratii si pe cangrene. Radacina plantei curata si netezeste pielea si elimina petele de soare. De asemenea, indeparteaza vanataile ochilor sau ale fetei, inlatura inflamatiile si sparge abcesele. Este buna in epilepsie, in apoplexie si ajuta celor care au ameteli.
Daca se bea in cantitate mica, ajuta celor muscati de vipera. Omoara fatul. Uneori, tulbura mintea, iar daca este pusa in vulva, face sa vina si cel de al doilea copil (gemelar). Bauta, este diuretica. Se da dispepticilor, la convulsii, si celor care au dureri din pricina coastelor rupte. Este buna contra durerilor de splina. Baile cu fiertura din aceasta planta sunt bune la durerile menstruale si provoaca avortul. Sucul scos din radacina, in timpul verii, ajuta la eliminarea flegmei. Fructul este bun la raie si lepra. Tot fructul, daca este baut cu fiertura de grau, face sa vina laptele la lauze.
Din punct de vedere chimic, planta contine un alcaloid toxic, brionina, un principiu amar, brionitina, fecula, guma, un oleu si rezina. S-a constatat ca aceasta planta este un purgativ drastic si un bun antihemoragic. Se foloseste in atonia tubului digestiv.
Buruiana cunoaste o larga folosire in terapeutica populara romaneasca, mai ales radacina, intrebuintata ca hemostatic si impotriva durerilor de cap. In Banat, cand cineva zacea de lingoare, i se punea sub spinare vita de imparateasa, cu fructe cu tot, iar imparateasa scoasa proaspat se taia felii si se punea pe talpile picioarelor. Radacina rasa si amestecata cu untura ranceda se intrebuinteaza pentru vindecarea cheliei. In Muntii Apuseni, radacina proaspata ori macerata in rachiu se folosea extern, la tratarea durerilor reumatice.