Ce riscă cei care muncesc mai mult de 45 de ore pe săptămână

Zicala potrivit căreia munca nu a omorât pe nimeni nu mai este actuală zilelor noastre. Un studiu canadian, elaborat recent, arată că femeile care muncesc cel puţin 45 de ore pe săptămână au un risc crescut să se îmbolnăvească de diabet zaharat, din cauza stresului.

Femeile au risc mai mare de îmbolnăvire

Cercetătorii au urmărit 7.065 de persoane angajate, cu vârste de cel puţin 35 de ani, din regiunea Ontario, pe parcursul a 12 ani. Niciuna dintre aceste persoane nu avea diabet la începutul studiului sau în primii doi ani ai acestuia. Aproximativ 8% dintre femei şi 12% dintre bărbaţi au dezvoltat diabet până la sfârşitul perioadei de studiu. Numărul de ore lucrate nu a părut să influenţeze riscul de diabet în cazul bărbaţilor. Femeile care au muncit cel puţin 45 de ore pe săptămână au avut o probabilite cu 63% mai mare să dezvolte diabet, comparativ cu femeile care au muncit 35-40 de ore.

Bărbații au slujbe la care fac mai mult efort fizic

”Studiul nostru nu ne-a permis să explicăm diferenţa de gen. Cu toate acestea, este plauzibil, pentru că femeile muncesc un număr mai mare de ore, luând în considerare responsabilităţile pe care le au şi acasă, în familie. În ceea ce priveşte bărbaţii, cei care muncesc un număr mai mare de ore tind să aibă slujbe cu activităţi fizice mai intense decât femeile, simţul lor de identitate prin muncă este mai important, iar ocupaţiile lor sunt mai bine plătite şi mai calificate”, a declarat autorul principal al studiului, Gilbert-Ouimet, cercetător la Institutul pentru Muncă şi Sănătate din Toronto.

La nivel mondial, aproape unul din 10 adulţi avea diabet în 2014, iar această boală va deveni până în 2030 a şaptea cauză principală de deces, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

 

 

Leave a Comment