Lana Del Rey și-a anulat concertul în Israel

Lana Del Rey și-a anulat concertul în Israel

Cântăreaţa americană Lana Del Rey a anunţat vineri anularea unui concert prevăzut în Israel, justificând decizia prin faptul că nu avea timp să organizeze, în acelaşi timp, şi un concert în Palestina, scrie AFP. Sosirea ei în Israel a provocat o campanie pro-palestiniană pentru anularea concertului. „Este important pentru mine să cânt în acelaşi timp în Palestina şi în Israel şi să-mi tratez fanii în aceeaşi manieră”, a declarat pe contul de Twitter artista în vârstă…

Read More

Mariah Carey a slăbit 20 de kilograme. Care e dieta ei

Mariah Carey a slăbit 20 de kilograme. Care e dieta ei

Mariah Carey a reușit să slăbească spectaculos. Artista a dat jos 20 de kilograme cu o dietă pe care o respectă cu strictețe. Nu este nimic complicat – din contră, oricine îi poate urma exemplul și poate ajunge la silueta ideală prin aceste metode. Pentru a se menține în formă, Mariah Carey urmează câteva reguli foarte simple: gata cu ronțăitul, gata cu prostiile și mare atenție la câtă mâncare îți pui în farfurie. Mariah Carey slăbește…

Read More

Snoop Dogg nu mai cântă la Bucureşti anul acesta

Snoop Dogg nu mai cântă la Bucureşti anul acesta

Evenimentul Dj Snoopadelic pe care Snoop Dogg îl avea programat pentru 29 august, la Arenele Romane din Bucureşti, a fost înlocuit – „din motive independente” de organizatori – cu un concert aniversar live pe care rapperul îl va susţine în 2019 în Capitală. „Din motive independente de noi, mult aşteptata întâlnire cu Snoop Dogg din 29 august de la Arenele Romane va fi amânată pentru anul următor. Vom reveni în cel mai scurt timp posibil…

Read More

Familia lui Price se judecă cu medicul care i-a prescris analgezice

Familia lui Price se judecă cu medicul care i-a prescris analgezice

Familia lui Prince l-a dat în judecată pe medicul Michael Schulenberg, care i-a prescris starului analgezice, susţinând că a avut un rol major în moartea artistului, potrivit BBC. Prince a murit în 2016, la vârsta de 57 de ani, din cauza unei supradoze accidentale de fentanyl, un puternic opioid. Doctorul Schulenberg neagă orice greşeală, iar la începutul acestui an, procurorii au decis că nu vor exista urmăriri penale ca urmare a anchetei asupra circumstanţelor morţii…

Read More

Ben Affleck, internat pentru a treia oară la dezalcoolizare

Ben Affleck, internat pentru a treia oară la dezalcoolizare

Actorul Ben Affleck s-a internat pentru a treia oară la dezalcoolizare, potrivit presei americane. Ultima dată când starul dublu premiat cu Oscar a urmat tratament în acest sens a fost în luna martie a anului trecut. Este cunoscut faptul că actorul în vârstă de 46 de ani s-a luptat mult timp cu dependenţa. Prima dată, el s-a internat la dezalcoolizare în 2001, unde a revenit 16 ani mai târziu. „Am încheiat tratamentul pentru dependenţa de alcool, lucru…

Read More

Kevin Spacey, debut rușinos cu încasări de 618 $

Kevin Spacey, debut rușinos cu încasări de 618 $

„Billionaire Boys Club”, cel mai recent film al lui Kevin Spacey, a înregistrat încasări extrem de mici în weekend-ul de lansare. Fanii l-au pedepsit pe star și au refuzat să meargă la cinema după ce acesta a fost acuzat de hărțuire sexuală. Filmul independent „Billionaire Boys Club” a marcat întoarcerea actorului din „House of Cards” pe marile ecrane, după ce a fost acuzat de hărțuire sexuală de peste 12 bărbați. În ciuda distribuției impresionante, formată…

Read More

Cum arată apartamentul actriței Meryl Streep pe care vedeta îl vinde

Cum arată apartamentul actriței Meryl Streep pe care vedeta îl vinde

Actriţa Meryl Streep, de trei ori premiată cu Oscar, îşi vinde apartamentul de tip penthouse din centrul New Yorkului cu 24,6 milioane de dolari. Locuinţa din cartierul Tribeca (Manhattan) are 1.200 de metri pătraţi, patru dormitoare, patru băi şi privelişte către râul Hudson, potrivit Variety. Streep şi soţul ei, Don Gummer, sculptor cunoscut pentru creaţiile abstracte de mari dimensiuni, au cumpărat apartamentul în 2006 pentru 10,3 milioane de dolari. Câte case au actrița și soțul…

Read More

Marilyn Manson şi-a încheiat brusc un concert, după ce i s-a făcut rău pe scenă

Marilyn Manson şi-a încheiat brusc un concert, după ce i s-a făcut rău pe scenă

Se întâmplă și la case mai mari! Marilyn Manson şi-a încheiat brusc un concert pe care îl susţinea sâmbătă seară la Cynthia Woods Mitchell Pavilion din Texas, după ce i s-a făcut rău pe scenă. Presa locală a scris că incidentul a avut la bază o toxiinfecţie alimentară, potrivit loudersound.com. Marilyn Manson a căzut pe scenă Manson, în vârstă de 49 de ani, a ajuns cu întârziere la show, iar managerul lui a gonit fotografii din…

Read More

Un Mini Cooper care a aparţinut Madonnei, scos la vânzare cu 55.000 de lire sterline

Un Mini Cooper care a aparţinut Madonnei, scos la vânzare cu 55.000 de lire sterline

O maşină Mini Cooper S a Madonnei, pe care a menţionat-o în piesa „American Life”, este pusă în vânzare pe Auto Trader. Preţul de referinţă al automobilului este de 55.000 de lire sterline, potrivit BBC. Cântăreaţa a folosit maşina cu trei uşi timp de patru ani pentru a-şi duce copilul la şcoală şi pentru a ajunge la studioul de înregistrări pe când lucra la al nouălea album, intitulat „American Life”. Mașina aparține unui colecționar Ea…

Read More

Prima Doamnă a Franței, în costum de baie pe skijet

Prima Doamnă a Franței, în costum de baie pe skijet

Brigitte Macron surprinde la fiecare apariție a sa, iar zilele trecute le-a dat motive serioase paparazzilor să stea pe urmele ei. Prima Doamnă a Franței se află în vacanţă pe Coasta de Azur şi profită de fiecare moment. Duminică, ea a fost fotografiată în timp ce se plimba cu un jet ski pe apă alături de bodyguardul ei. Prima doamnă a Franţei apare în fotografii îmbrăcată într-un costum de baie roşu şi purtând o vestă…

Read More

Megan Markle și singura ei operație estetică. Despre ce este vorba

Megan Markle și singura ei operație estetică. Despre ce este vorba

A devenit prințesă în scurt timp și femeile o invidiază. Este frumoasă și avea o carieră în ascensiune la Hollywood. A renunțat la ea pentru iubirea vieții sale: Prințul Harry. Dar se pare că frumusețea ei a fost obținută cu ajutorul unui estetician. Adina Alberts, chirurg estetician, a analizat chipul lui Meghan Markle. Aceasta susține ca ducesa de Sussex are o singură intervenție estetică la nivelul feței. Cu toate astea, restul chipului este neatins. Ce…

Read More

Cher se pregătește să lanseze un album cu coveruri ABBA

Cher se pregătește să lanseze un album cu coveruri ABBA

Cher va lansa „Dancing Queen”, un album cu coveruri ABBA, pe 28 septembrie, a anunţat joi casa de discuri Warner Bros., citată de Variety. Cântăreaţa şi actriţa – care a câştigat premii Oscar, Emmy şi Grammy – a fost inspirată să înregistreze albumul de participarea recentă în distribuţia filmului “Mamma Mia! Here We Go Again”, potrivit anunţului. „Întotdeauna mi-a plăcut ABBA şi am văzut musicalul original „Mamma Mia!” pe Broadway de trei ori”, a spus Cher….

Read More

Richard Gere, din nou tată la 69 de ani

Richard Gere, din nou tată la 69 de ani

Actorul american Richard Gere va deveni tată la vârstă de 69 de ani. Soția sa Alejandra Silva, în vârstă de 35 de ani, este însărcinată, scrie The Telegraph. Potrivit ziarului spaniol ABC, cuplul aşteaptă primul copil. Nu se ştie dacă copilul va fi crescut în locuinţa din Spania, unde cei doi îşi petrec majoritatea timpului sau în altă parte. Cei doi mai au copii din relațiile anterioare Vedeta din „Pretty Woman” s-a căsătorit cu Alejandra Silva,…

Read More

Beyonce, descendenta unui proprietar de sclavi?

Beyonce, descendenta unui proprietar de sclavi?

Cântăreaţa Beyonce, în vârstă de 36 de ani, care apare pe coperta Vogue din septembrie, a mărturisit că este descendentă a unui proprietar de sclavi, potrivit BBC. Ea a afirmat că a trecut „prin iad şi înapoi” lucrând la numărul din septembrie al revistei. Cântăreaţa a scris, în cel mai important număr Vogue al anului, despre sarcină, corp şi alte faţete ale vieţii ei. Ea a ţinut prima pagină a ziarelor săptămâna trecută de când…

Read More

Madonna sărbătorește 60 de ani printr-o strângere de fonduri

Madonna sărbătorește 60 de ani printr-o strângere de fonduri

Madonna va sărbători împlinirea vârstei de 60 de ani printr-o strângere de fonduri pentru a ajuta copiii vulnerabili din Malawi, potrivit Associated Press. Ea a declarat că va colabora cu Facebook pentru această strângere de fonduri, acţiune care începe luni (6 august) şi se va încheia pe 31 august. Fanii ei pot dona direct prin pagina artistei de pe platforma social media ori îşi pot crea pagini special pentru această acţiune, pentru a sprijini iniţiativa cântăreţei. Fondurile…

Read More

Jennifer Lopez, premiu pentru întreaga carieră la MTV Video Music Awards 2018

Jennifer Lopez, premiu pentru întreaga carieră la MTV Video Music Awards 2018

Cântăreaţa şi actriţa Jennifer Lopez va primi premiul pentru întreaga carieră la MTV Video Music Awards 2018, gală care va avea loc pe 20 august. Informaţia a fost anunţată chiar de artista în vârstă de 49 de ani la emisiunea lui Sway Calloway de la MTV, potrivit Variety. Artista va susține un concert live La gală, ea va susţine şi un recital live, pentru prima dată din 2001. În plus, Lopez este nominalizată la două categorii…

Read More

Julia Roberts, la meciul FC Barcelona – Tottenham. Ce a primit cadou

Julia Roberts, la meciul FC Barcelona – Tottenham. Ce a primit cadou

Actriţa Julia Roberts a asistat la meciul FC Barcelona – Tottenham, sâmbătă (29 iuliea), pe arena Rose Bowl din Pasadena, la invitaţia grupării catalane. La partidă au fost prezenţi Roberts, soţul său Daniel Moder şi doi dintre copiii lor, Finn şi Henry. Preşedintele FC Barcelona, Josep Maria Bartomeu, a invitat-o pe actriţă la un meci pe Camp Nou. Potrivit fcbarcelona.com, cei doi au discutat pentru scurt timp despre fotbal, iar actriţa s-a fotografiat alături de…

Read More

Gigi Hadid și Laetitia Casta, în calendarul Pirelli 2019

Gigi Hadid și Laetitia Casta, în calendarul Pirelli 2019

Calendarul Pirelli pentru anul 2019, care cuprinde fotografii realizate de Albert Watson, vine cu un nou concept, iar starurile lui sunt Gigi Hadid, Misty Copeland, Laetitia Casta şi Julia Garner, „femei care joacă roluri de film”, potrivit BBC. Fotograful britanic Albert Watson, colaborator obişnuit al Vogue, a lucrat acum pentru prima dată pentru celebrul calendar exclusivist, pe care compania Pirelli îl oferă cadou clienţilor şi celebrităţilor. Watson, născut în Scoţia în 1942, a creat numeroase…

Read More

Colecţia regretatului actorului Robin Williams, scoasă la licitaţie

Colecţia regretatului actorului Robin Williams, scoasă la licitaţie

Colecţia adunată de actorul american Robin Williams şi de cea de-a doua sa soţie, Marsha, conţinând sculpturi, ceasuri, obiecte-cult, va fi scoasă la licitaţie, pe 4 octombrie, de casa Sotheby’s New York, relatează AFP. Printre zecile de loturi care vor fi licitate sunt obiecte din lumea cinematografiei, în special mantia purtată de Daniel Radcliff în saga „Harry Potter” (estimată între 10.000 şi 15.000 de dolari), accesorii şi costume de la filmări, dar şi trofee şi…

Read More

Florian Munteanu, tratat regeste la un hotel din Bucuresti. Ce pretentii a avut actorul roman care a dat lovitura la Hollywood.

Florian Munteanu, tratat regeste la un hotel din Bucuresti. Ce pretentii a avut actorul roman care a dat lovitura la Hollywood.

Florian Munteanu este noua revelatie de la Hollywood. Acesta a venit in Romania pentru cateva zile. A fost premiat in Gala Barbatilor de Succes, a dezvaluit care ii sunt planurile de viitor si acum s-a intors in America pentru a continua filmarile in filmul Creed 2.   Florian Munteanu a fost descoperit de managerul lui Eduard Irimia si a devenit primul roman cu un rol principal intr-o productie cinematografica cu distributie globala dupa ce a fost…

Read More
1 9 10 11 12 13