Cher se pregătește să lanseze un album cu coveruri ABBA

Cher va lansa „Dancing Queen”, un album cu coveruri ABBA, pe 28 septembrie, a anunţat joi casa de discuri Warner Bros., citată de Variety. Cântăreaţa şi actriţa – care a câştigat premii Oscar, Emmy şi Grammy – a fost inspirată să înregistreze albumul de participarea recentă în distribuţia filmului “Mamma Mia! Here We Go Again”, potrivit anunţului.

„Întotdeauna mi-a plăcut ABBA şi am văzut musicalul original „Mamma Mia!” pe Broadway de trei ori”, a spus Cher. „După ce am filmat „Mamma Mia! Here We Go Again”, mi-am reamintit de măreţia cântecelor nemuritoare pe care ei le-au scris şi am început să mă gândesc „de ce să nu fac un album cu muzica lor?”.

Albumul a fast înregistrat la Londra

„Cântecele au fost mai greu de cântat decât mi-am imaginat, dar sunt fericită de cum a ieşit. Sunt entuziasmată de ceea ce va auzi publicul. Este o perioadă perfectă”, a spus artista.

Albumul a fost înregistrat şi produs la Londra şi Los Angeles, împreună cu Mark Taylor, colaborator vechi al lui Cher, care a produs şi celebrul cântec al artistei „Believe”.

 

Leave a Comment