Robbie Williams și soția, părinții unei fetițe, cu ajutorul unei mame-surogat

Robbie Williams şi soţia sa, Ayda Field, şi-au surprins fanii anunţând că au devenit părinţii unei fetiţe cu ajutorul unei mame surogat, relatează agenția Press Association. Ayda Field, în vârstă de 39 de ani, care face parte din juriul emisiunii The X Factor, a mărturisit că a fost „o cale foarte lungă şi dificilă pentru a ajunge aici”.

Colette (Coco) Josephine Williams, care este „biologic a noastră”, după cum a declarat ea, dar a fost purtată de „o mamă surogat nemaipomenită”, este cea mai nouă membră a familiei, alăturându-se celorlalţi doi copii ai cuplului, Theodora Rose, născută la 18 septembrie 2012, şi Charlton Valentine, născut la 27 octombrie 2014. Ayda Field a publicat o fotografie alb-negru pe contul său de Instagram ce prezintă mâna bebeluşului alături de cele ale fraţilor săi şi ale părinţilor.

„Spionez cu ochişorul meu încă o mânuţă”, a scris Field pe reţeaua de socializare adăugând: „Am păstrat un secret foarte special!”.

„Familia vine sub toate formele, iar această micuţă domnişoară, care este biologic a noastră, a fost purtată de o mamă surogat incredibilă, căreia îi vom fi etern recunoscători. Suntem din cale afară de încântaţi să o avem pe această fetiţă frumoasă în vieţile noastre şi ne simţim atât de binecuvântaţi că trăim într-o lume care face acest lucru posibil. Ca şi în cazul lui Teddy şi al lui Charlie, vă rugăm să respectaţi intimitatea lui Coco şi să ne permiteţi să ne dezvoltăm în noua noastră echipă de 5! #TeamWilliams”, se arată în mesajul publicat pe Instagram.

Cântăreţul Robbie Williams, în vârstă de 44 de ani, şi soţia sa apar împreună la televiziune, în juriul ediţiei britanice a emisiunii-concurs „The X Factor”.

Leave a Comment