Listeria în salată de icre și de humus într-un mare hipermarket

Reprezentanţii Carrefour reacţionează după alerta privind prezenţa Listeria în salată de icre și de humus. „În acest moment, niciunul dintre produsele provenite din lotul incriminat nu se regăsește în rețeaua de magazine Carrefour și în online”, precizează retailerul.

Totodată, reprezentanţii lanţului de supermarketuri spun că au recomandat clienților care au achiziționat produse din loturile menționate să nu le consume, ci să le distrugă sau să le aducă înapoi în magazinelee, fiindu-le restituită contravaloarea fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.

Care sunt produsele cu probleme

Listeria monocytogenes a fost depistată în produsele „Salată cu icre de crap și ceapă 140g” brand Carrefour și „Salata humus 250g” brand Carrefour în urma unor controale interne periodice.

Am procedat imediat la retragerea acestora de la comercializare. În virtutea unor acorduri pe care le avem cu autoritatea în domeniu și a regulamentelor europene, am anunțat autoritatea competentă și am informat consumatorii, la raft și prin serviciul recepție clienți din magazinele noastre, dar și printr-o notificare pe site . O altă măsură pe care am luat-o a fost înștiințarea de urgență a furnizorului acestor produse, luându-se măsurile care se impun în aceste cazuri. Vom continua să monitorizăm cu atenție calitatea produselor comercializate în rețeaua de magazine Carrefour”, mai adaugă Carrefour.

Leave a Comment